Crăiasă blândă , dar în același timp neîndurătoare

...Crăiasă  blândă, dar în același timp neîndurătoare

     Poeta renașterii naționale-Leonida Lari , imagine devenită simbol , femeia cu plete neastâmpărate, cu fermitate în voce, cu privire clarvăzătoare și metafore devenite profetice. Mamă a trei fiice, asemeni memei mele care a fost în timpurile de trezire a neamului, copilul, adolescentul în sufletul căruia au prins rod visele și speranțele Leonidei Lari.

   Ascult cum mama recită poezie după poezie, simt cum vocea tremură , prind o umbră de lacrimă pe chipul ei, cu voce frântă îmi spune: ,,Am sperat ca și Lari, am visat...” . Vreau să înțeleg care vis îl avea , și curioasă , cu inima tresăltând , deschid timid ușa în universul cristalin al creației poetei Leonida Lari.

     Trăim clipe de coșmar prezent asemeni celor din poezia ,,Revenire”,  patrioții înaintași  au împărtășit  ,,Destinul iubitorilor de neam”, dar am descoperit și sunt profund impresionată de poezia ,,Șarpele”. Poezie în care îmi văd destinul meu, al familiei, al neamului legat de profeția unui șarpe.  Bătrânul care dorește să vândă un șarpe ,,..care vorbește fără sine: „...ne amărâm la gândul că vom muri cândva,/ne împăcăm cu gândul că nu va fi chiar mâine.”  Cine este bătrânul?  Părinții mei, bunicii, sărmanul popor basarabean?  E lacrima din ochiul mamei , povara unei bunătăți, dar și blestemul pentru caracterul docil, mioritic al unei ginte înstrăinate.                 

        Șarpele-destinul , soarta de care nu poți să te desparți, tragicul și calvarul trecut și prezent. Chipul șarpelui-ispita biblică, mai puternică decât firea omenească. Recitesc și simt că spun cu voce tare ,,Eu sunt stăpânul tânăr, care ar putea...”

   -Pot!  alerg la mama, -  Pot! Eu cred că cu noi cei tineri care cunoaștem adevărata istorie am putea schimba soarta , noi putem.. 

    Mama surîde îndurerată : ,, -Lari  a avut dreptate ...” Generația anilor 90 ar fi trebuit să devină stăpâni pe soarta Basarabiei.  Atât de tristă m-am simțit , oare Leonida Lari , a prezis asta tuturor generațiilor care vor încerca să rupă lanțul robiei Basarabiei?  Au fost anii 2000, 2010, venim noi, liceenii de azi, vreau o altă soartă , nu vreau sa-mi fie groază de  ,,șarpele care vorbește fără sine”, trăind  între două paralele: frica de moarte și ziua de mâine. Posibil că cuvintele șarpelui sunt cheia ruperii acestui cerc vicios de cumparare –vânzare.  Mai puțin preocupați de orgoliu  și de hrinca de pâine, mai mult curaj și verticalitate, depășind frica plecării în neam, curați  în fața Dumnului, vom deveni stăpâni pe soartă și bătrânul spirit basarabean își va găsi în sfârșit liniștea.

 Sunt marcată deosebit de creația și activitatea acestei zâne nepereche, a răzvrătirii, durerii, speranței , ecoul poeziilor sale îmi va călăuzi pașii spre reîntregirea națională.  E o onoare de a spune: ,, Sunt de același sânge cu tine Leonida!”,  tu, cea care; ,, Ai stat pe o palmă de țară și focul aprins l-ai ținut” iar eu, voi ști calea, unde torța unirii să du.